header image
 

Lectia despre cub – Nichita Stanescu

Lectia despre cub

Nichita Stanescu

 

Nichita Stanescu este considerat a fi unul dintre inventatorii limbajului poetic in literatura romana alaturi de Mihai Eminescu si Tudor Arghezi.Astfel,conform opiniei lui Eugen Lovinescu,Nichita Stanescu schimba sensul si planul speculatiei poetice,lirismul sau fiind”neasteptat si atenteaza “la intelegerea cititorului.El este redactor la Gazeta literara.

Poezia “Lectia despre cub”face parte din volumul opere imperfecte (1979)fiind poezia care deschide volumul .Acest volum care nu intamplator se incheie tot cu o lectie “Lectia despre cerc”reprezinta o meditatie despre frumos,problematica esentiala abordata i volum fiind ca a frumusetii artistice,a desavarsirii si a perfectiunii.Intre alte receptari,Volumul a fost receptat ca un “fals tratat de estetica”,un fel de manual care explica pasii ce trebuie parcursi pentru a atinge perfectiunea.Impresioneaza in acest volum sensibilitatea neomodernista a poetului Nichita Stanescu care propune o viziune originala despre frumusete,realizand o dionstructie estetica,”o realizare in negativ a frumosului si a perfectiunii “Stefania Mincu.Avand in vedere pozitia pe care o ocupa in volum ,”Lectia despre cub” poate fi considerata arta poetica neomodernista in care accentul se pune pe o dubla relatie deoarece este vorba mai intai de relatia dintre creator si opera pe care acesta o creaza,apoi de relatia ce se stabileste intre opera finita si receptarea ei de catre lume,publicul consumator de arta.

Tema poeziei o reprezinta conceptia despre frumos si despre perfectiune.

Titlul poeziei este alcatuit dentr-un substantiv comun”lectial” si determinantul sau reprezentat tot de un substantiv”despre cub”.Substantivul “lectia” caruia i se asociaza formele verbale impersonale din text “se ia”,”se ciopleste”sugereaza intr-o maniera dedactica conceptia poetului despre pasii ce conduc la atingerea desavarsirii sau a perfectiunii.

In prima secventa sunt luate in discutie etapele procesului creator,incipitul poeziei aduce in prim plan relatia dintre creator si opera pe parcursul elaborarii acesteia.Intr-o etapa reprezinta participarea intensa,organica a creatorului la faurirea operei de arta”Se ia o bucata de piatra/Se ciopleste cu o dalta de sange”.Urmatoarea etapa in obtinerea desavarsirii,simbolizate in text de figura tridimensionala a cubului,este in viziunea poetului lustruirea “cu ochiul lui Homer”,poetul orb,ceea ce semnifica vederea dincolo de aparente,accesul la esente,sau macar o viziune noua asupra realitatii,pe care trebuie sa o aduca opera artistica.Etapa finala a procesului inseamna insuflarea unei raze sau a unei scantei divine care sa confere frumusete si stralucire creatiei”se ciopleste”,”se lustruieste”,”se razuieste” exprima succesiv actiuni care presupun din ce in ce mai multa finete.In cea de-a doua parte a secventei intai interesul poetului se deplaseaza de la relatia creator creatie la raportul dintre opera si lume,la receptarea creatiei de catre publicul consumator.Dupa ce opera de arta a fost creata,urmatorul pas este receptarea acesteia,de catre consumator printr-un proces care urmeaza o anumita progresie.In mod firesc,opera de arta trebuie iubita mai intai de insusi creatorul acesteia;ea are nevoie tot odata si de recunoasterea,intelegerea si iubirea celor carora lise adreseaza,consumatorii de arta.Pentru orgoliul artistului creator este foarte importanta aprecierea celor cunoscatori a publicului caracterizat prin noblete “Dupa aceea se saruta de nenumarate ori cubul/Cu gura ta cu gura altora/si mai ales cu gura infantei”.Ca  si in alte creatii ale lui Nichita Stanescu exista un moment cand se produce o ruptura la nivelul discursului,o schimbare de perspectiva care il contrariaza pe cititor.In versurile “Dupa aceea se ia un ciocan/si brusc se sfarama un colt de-al cubului.”se propune tocmai o astfel de schimbare a perspectivei.Poetul are o viziune noua,originala asupra frumusetii si perfectiunii.Pentru poet frumusetea si perfectiunea se nasc in mod paradoxal tocmai din imperfectiunea operei realizate.Asemenea situatiilor din viata,perfectiunea nu este neaparat sinonima cu frumusetea.Un lucru sau o fiinta pot fi impecabile,fara cusuri si totusi sa nu produca nici-o impresie,sa nu genereze nici un fel de placere,de atractie.Contrar parerii comune poetul nu cauta perfectiunile geometrice,elementele perfecte,slefuite dar false,artificiale;el se simte atras de frumusetea vie,naturala,organica fara sa ignore imperfectiunile firesti,funciare ale existentei.In viziunea scriitorului,imperfectiunile sunt cele care individualizeaza,care singularizeaza elementele realitatii si tocmai unicitatea astfel obtinuta este aceea care genereaza atractie si placere.

Versurile finale ale poeziei exprima detasarea poetului de gustul comun “Toti,dar absolut toti zice-vor:/-Ce cub perfect ar fi fost acesta/de n-ar fi avut un colt sfaramat!”.Repetitia pronumelui “toti” accentueaza diferenta poetului fata de gustul comun.Noutatea discursului liric la nivelul formei este sustinuta de cele treisprezece versuri ale poeziei organizate in cinci enunturi.Inceputul enunturilor este notat cu majuscula iar inceputul celorlalte versuri fiind scris cu litera mica.Versurile sunt libere,lipsite de rima si de ritm ordonat.Exista insa un ritm interior care alaturi de repetitie creeaza o muzicalitate sacadata prin care se sugereaza dramatismul procesului creator.Ineditul expresiei poetice este dat si de metaforele surprinzatoare “dalta de sange”,”gura infantei”,”ochiul lui Homer”.

Poetul neomodernism respinge creatia perfecta dar artificial si propune o viziune originala,inedita asupra perfectiunii.

 

Spor la scris si invatat !!

Leave a Reply




Powered by WP Hashcash